
ANUNȚ
SELECȚIE BENEFICIARI FORMARE ÎN ANTREPRENORIAT
PROIECT: TINERII-MOTORUL DEZVOLTĂRII COMUNITĂȚILOR INTERETNICE
Un proiect ce iși propune să contribuie la dezvoltarea comunităților rurale interetnice din comunele Filipeștii de Târg, Filipeștii de Pădure și Florești.
Asociația Centrul de Resurse pentru Incluziune Socială CRIS în parteneriat cu Școala Gimnazială Sat Mărginenii de Jos, Comuna Filipeștii de Târg, derulează proiectul „Tinerii – motorul dezvoltării comunităților interetnice”, în perioada 01.03.2021-28.02.2023, în comunele Filipeștii de Târg, Filipeștii de Pădure și Florești.
Proiectul „Tinerii-motorul dezvoltării comunităților interetnice’’ propune o serie de măsuri, ca inițiative pilot, în 3 localități din județul Prahova, pentru conștientizarea și activarea populației din comunitățile interetnice privind necesitatea dezvoltării socio-economice a minorității rome prin organizarea unor asociații civice ale tinerilor romi și neromi, sprijinirea dezvoltării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor romi și neromi și participarea cetățenilor la măsurile luate în educație pentru tinerii din aceste comunități.
Proiectul ,,Tinerii-motorul dezvoltării comunităților interetnice” abordează creșterea participării tinerilor romi și neromi la viața societății prin acțiuni civice și participare la dezvoltarea economică a localității în care trăiesc. Astfel se pun bazele incluziunii tinerilor romi și neromi nu pe baza serviciilor primite ci prin participare directă la îmbunătățirea propriei situații.
Ai între 18 și 30 de ani, ai absolvit cel puțin 8 clase și locuiești într-una din comunele mai sus menţionate? Atunci nu mai sta pe gânduri și hai în proiectul nostru!
Vrei să deprinzi abilități de antreprenoriat ? Ai o idee de afaceri și ai vrea s-o pui în practică dar nu știi cum? Atunci locul tău este printre cei 30 tineri romi și neromi pe care-i selectăm! Ca să te selectăm, trebuie să te înscrii! Când trebuie să te înscrii? Începând cu 12 aprilie 2022 până pe 12 mai 2022!
CE ÎȚI OFERIM ?
- Oportunitatea de a te forma în antreprenoriat în cadrul unui curs de formare cu durata de 5 zile. Cursul se va desfășura într-o locație de pe litoral sau de la munte. Toate cheltuielile vor fi suportate din proiect;
- Oportunitatea de a pune în practică o idee de afaceri prin dezvoltarea unui plan de afaceri sub îndrumarea unui consultant în antreprenoriat;
TINERII-MOTORUL DEZVOLTĂRII COMUNITĂȚILOR INTERETNICE nu este doar un proiect, ci reprezintă una dintre cele mai interesante comunități de tineri implicați civic. Împreună, vom experimenta acea educație civică în mod real, nepredată în școală, și vom schimba lucrurile în bine la firul ierbii. Te încurajăm să aplici chiar dacă nu ai experiență în voluntariat sau în proiecte de activism civic.
Ce zici ? Vrei să pui în practică ideea ta de afaceri? Dacă vrei, atunci nu mai sta pe gânduri și contactează-ne pe e-mail: asociatiacris.office@yahoo.com sau la telefon: 0720710151, 0722812104.
Cine-ți va răspunde ? Rodica-Elena Tudor, Ilie Tudorache sau Gheorghe Tudor.
Pentru mai multe detalii accesați: www.asociatiacris.ro/tinerii-motorul-dezvoltarii-comunitatilor-interetnice
Proiect derulat de / Project implemented by:

Proiect derulat de Asociația Centrul de Resurse pentru Incluziune Socială CRIS, în parteneriat cu Școala Gimnazială Sat Mărginenii de Jos, Comuna Filipeștii de Târg, Județul Prahova, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Project implemented by the Association Center of Resources for Social Inclusion CRIS, in partnership with the Secondary School Marginenii de Jos Village, Commune Filipestii de Targ, Prahova County, with the financial support of the Active Citizens Fund Romania, programme funded by Iceland, Liechtenstein and Norway through the EEA Grants 2014 -2021.
www.asociatiacris.ro/tinerii-motorul-dezvoltarii-comunitatilor-interetnice
